Român transnistrean, filosof, publicist, istoric, ofițer în armata țaristă (1915-1918), a luptat în Persia și Turcia, fiind decorat și înnobilat de către țarul Nicolae al II-lea. În mai 1917 a participat la Congresul popoarelor neruse din Caucaz, unde a cerut drepturi pentru moldoveni. L-a întâlnit la Petrograd pe Lenin care îl îndeamnă la luptă pentru independență și școli în limba națională. În 1918 a revenit în Tiraspol, parte a noii Republici Populare Ucrainene, unde a organizat Congresul moldovenilor transnistreni din Tiraspol. A fost ales deputat în Rada Centrală – Parlamentul de la Kiev, cerând drepturi pentru români și opunându-se ideii de invadare a Basarabiei. După ocuparea Transnistriei de către Armata Roșie fuge la Chișinău și apoi la Iași. A fost doctor al Universității din Sorbonna. Remarcat de către ministru român al Afacerilor Externe Nicolae Titulescu la Geneva, în 1933 susține drepturile moldovenilor din U.R.S.S. la Societatea Națiunilor și organizează Comitetul Refugiaților Moldoveni din U.R.S.S. A fost ales membru al Academiei Române. A avut curajul de a-i spune regelui Carol II că este o greșeală să cedeze Basarabia fără luptă și apoi a refuzat să fie guvernator al Transnistriei. După război a fost administrator al moșiei de la Titulești, sub un nume fals. Fiul cel mare, Alexandru Smochină a fost arestat și deportat în Siberia. După 1965 a fost căutat de către autorități pentru a continua cercetările în problema românilor din U.R.S.S., combătând existența poporului moldovean și a limbii moldovenești.