Tratatul de Pace cu Austria de la Saint Germain
Sala în care a fost semnat Tratatul de Pace cu Austria
Reorganizarea Europei Centrale și de Sud-Est după Marele Război a pus și probleme privind minoritățile naționale din statele nou formate, minorități ale căror drepturi trebuiau apărate. Woodrow Wilson a propus crearea unui regim juridic internațional de protecție a minorităților, dar în final Cei Patru au decis ca un tratat special al minorităților să fie încheiat între fiecare dintre țările cu minorități etnice și Marile Puteri.
Problemele minorităților s-au regăsit și în momentul discutării tratatului de pace cu Austria, statelor succesoare ale Imperiului Austro-Ungar , Cehoslovacia, Polonia, România, Regatul Sârbo-Croato-Sloven, cerându-li-se respectarea drepturilor minorităților în cadrul celei de-a VIII-a sesiuni a Conferinței de Pace.
Hartă a Bucovinei de Eusebiu Pașcan, 1914 (după Eduard Fisher), MNIR
În vederea recunoașterii internaționale a Unirii Bucovinei prin viitorul tratat cu Austria, încă de la 1 februarie 1919, Ion I.C. Brătianu prezentase în fața Conferinței un Memoriu privitor la Bucovina, arătând scurt și clar cum a apărut Bucovina în 1775, Imperiul Hasburghic rupând o parte a Moldovei, cum a evoluat într-un secol și jumătate și cum și-a proclamat, la 27 noiembrie 1918, Unirea cu Regatul Român care a luat cunoștiință de acest act și a trimis, la cererea bucovinenilor, Armata română să asigure securitatea frontierelor și să evite anarhia și bolșevismul.
Memoriu al lui Ion I.C. Brătianu privitor la Bucovina, prezentat în fața Conferinței de la Versailles, la 1 februare 1919, ANR, SANIC, fond Casa Regală, dosar 35/1919
Delegația română de la Paris a primit textul tratatului cu Austria, într-o versiune parțială, la 30 mai 1919 seara, iar la 31 mai s-a adresat Secretarului General al conferinței, George Clemenceau, trimițând și „declarațiile și pozițiile relativ la partea din tratatul cu Austria primite ieri seara”. Diplomații români considerau că „concluziile păcii cu Austria nu permit nicio îndoială asupra unirii Bucovinei cu România”, cu atât mai mult cu cât fusese prevăzută și în tratatul de alianță din iunie 1916.
Luându-se în discuție articolul al V-lea din partea a III-a, secțiunea a IV-a, cu privire la minoritățile naționale, partea română a declarat că „România a asigurat egalitatea completă a drepturilor și egalităților politice și religioase tuturor cetățenilor, fără distincție de rasă sau religie…
Conform acestor principii, Guvernul regal, în acord cu reprezentanții Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei, a decis să asigure în noul regat drepturile și libertățile minorităților printr-o largă descentralizare administrativă, de natură să garanteze populației alogene libera dezvoltare în ceea ce privește limba, învățământul și cultura”.
Guvernul român refuza ingerințele vreunui alt guvern în aplicarea legislației sale interne privind minoritățile naționale.
Proiectul tratatului de pace cu Austria,1919, mai-iunie. ANR, SANIC, fond Casa Regală, dosar 42/1919, f 1-24.
Obiecțiile românești au continuat la cel de-al doilea aliniat al articolului al V-lea: „România este dispusă să ia toate măsurile destinate să faciliteze tranzitul și dezvoltarea comerțului cu alte națiuni”, răspunzându-se astfel prevederilor care doreau să influențeze comerțul românesc, în condițiile în care Marile Puteri își asigurau, practic, prin acest tratat, privilegii economice, controlul culoarelor economice ce treceau pe teritoriul statului român și scutiri de orice taxe vamale sau de tranzit.
România a avut și obiecții legate de plata unor despăgubiri către Austria, pentru bunuri ce aparținuseră guvernului austro-ungar, care însă, în fapt, nu mai exista, despăgubiri ce reprezentau o doar foarte mică parte din datoriile de război cerute de către România pentru ocupație, distrugeri și jafuri.
La 2 iunie 1919, în momentul trimiterii textului final al Tratatului cu Austria, delegația română a constatat că nu se ținuse cont de obiecțiile sale, cu toate că era unul din statele aliate ce luptase contra Austro-Ungariei. De aceea, a anunțat Aliații că se abține să facă obiecții în fața dușmanului, dar dorește discutarea problemelor sale separat doar cu reprezentanții Marilor Puteri.
George Clemenceau sosind la Saint Germain
Tratatul de Pace de la Saint Germain en Laye cu Austria a fost semnat la 10 septembrie 1919, la Palatul din Saint Germain, de către Puterile Aliate și Asociate, cu excepția României, și de către reprezentanții statului austriac.
10 septembrie 1919,Arhiva Diplomatica a MAE
Tratatul Minorităților
Textul Tratatului Puterile Aliate și Asociate cu România în problema minorităților, AMAE
Negocierea Tratatului Minorităților și a Tratatului de Pace cu Austria a dus la divergențe directe și importante între Ion I.C. Brătianu și George Clemenceau, David Lloyd George și W. Wilson, îngreunând mult dialogul și ducând la plecarea reprezentantului României de la Paris, după ce reușise să adune în jurul său statele aliate mici, care protestau în egală măsură împotriva dublului standard, dar și a intereselor extinse ale Marilor Puteri în statele lor.
Semnarea Tratatului cu Austria și a Tratatului Minorităților era extrem de importantă pentru Regatul Român, pentru că însemna recunoașterea Unirii Bucovinei, dar și pentru Puterile Aliate, deoarece se impunea astfel tratatul minorităților și se dovedea, pe de altă parte, că aliații erau uniți în deciziile luate față de statele învinse.
De aceea, Consiliul Suprem a discutat la 12 octombrie, 3 și 7 noiembrie, problemele puse de români și, pentru reconcilierea relațiilor bilaterale, a trimis o misiune la București, condusă de George Clerk (George Clerk (1874-1951), diplomat britanic, consilier al Secretariatului de Stat pentru Afaceri Externe în perioada Conferinței de Pace de la Paris, trimis în misiune în Ungaria și România în 1919).
Prin misiunea Clerk, Consiliul Suprem a dorit să atragă încă o dată atenția României asupra obligativității acceptării textului tratatelor.
În preambulul Tratatului Minorităților se spunea „Având în vedere că, în virtutea tratatelor, pe care principalele puteri aliate și asociate și-au pus semnătura, sporiri însemnate teritoriale sunt sau vor fi dobândite de Regatul României; Considerând că România, din propria ei voință, dorește a da garanții sigure de libertate și de dreptate, atât locuitorilor din Vechiul Regat al României, cât și celor din teritoriile de curând transferate, fără deosebire de rasă, limbă sau religiunea cărora le-ar aparține.
Examinând în comun chestiunea, s-a convenit pentru încheierea prezentului tratat […] Art. 3 alin. 3 În orice caz, supușii austriaci sau unguri, mai în vârstă de optsprezece ani, vor avea facultatea ca, în condițiile prevăzute de zisele tratate, să opteze pentru orice altă naționalitate ce ei ar putea dobândi. Opțiunea soțului va atrage cu sine și pe cea a soției, iar opțiunea părinților pe acea a copiilor mai mici de optsprezece ani. Persoanele care vor exercita dreptul de opțiune de mai sus vor trebui, în cursul celor douăsprezece luni următoare, să-și strămute domiciliul în statul în favoarea căruia au optat. Ele vor fi libere să-și păstreze bunurile imobiliare ce posedă pe teritoriul român. Ele vor putea să-și ridice bunurile lor mobile de orice natură, fără a fi impuse pentru aceasta la vreo taxă de ieșire.
Art. 4. România recunoaște ca supuși români, de drept și fără nicio formalitate, persoanele de naționalitate austriacă sau ungară născute pe teritoriile ce i-au fost alipite prin tratatele de pace cu Austria și Ungaria, sau care ar putea să-i fie alipite ulterior, afară numai dacă la acea dată supusul s-ar putea prevala de o altă naționalitate decât naționalitatea austriacă și ungară”.
Societatea Națiunilor, organism nou creat și al cărui pact făcea parte din toate tratatele semnate în cadrul Conferinței de la Paris, avea dreptul de a atenționa și sancționa statele care nu respectau drepturile minorităților. Din momentul structurării Societății Națiunilor, problema minorităților naționale și a urmăririi respectării drepturilor acestora a fost una dintre atribuțiile esențiale ale noii structuri internaționale.
Extras din pactul Societății Națiunilor , AMAE
Tratatul Minorităților stipula clar, în articolele 13, 14, 15, 16, 17, privilegiile comerciale, de tranzit și navigație ale Marilor Puteri. „Art. 13. România convine a nu încheia niciun tractat, convențiune sau acord, și a nu lua nicio măsură care ar împiedica-o să participe la orice convențiune generală ce ar putea fi încheiată sub auspiciile Societății Națiunilor în vederea tratamentului echitabil al comerțului celorlalte state în decursul unei perioade de cinci ani, cu începere de la punerea în vigoare a prezentului Tractat.
Art. 14 Până la încheierea convențiunii generale mai sus amintită, România se obligă a acorda același tratament ca și vaselor naționale sau vaselor națiunii celei mai favorizate, vaselor tuturor Statelor aliate și asociate cari acordă un tratament analog vaselor române […].
Art. 15 În așteptarea încheierii unei Convențiuni generale sub auspiciile Societății Națiunilor, menită să asigure și să mențină libertatea comunicațiilor și a tranzitului, România convine a acorda pe teritoriul român, inclusiv în apele sale teritoriale, libertatea tranzitului pentru persoanele, mărfurile, vasele, trăsurile, vagoanele și curierii poștali care trec în tranzit din sau cu destinație pentru unul din Statele aliate și asociate, și de a le acorda, în ceea ce privește înlesnirile, sarcinele, restricțiunile sau în orice altă materie, un tratament cel puțin tot atât de favorabil ca și cel acordat persoanelor, mărfurilor, vaselor, trăsurilor, vagoanelor și curierilor poștali ai României sau ai oricărei alte naționalități de orice origini, importațiune sau proprietate, cari s-ar bucura de un regim mai favorabil”.
Conform acestui tratat, toate drepturile și privilegiile acordate în articolele citate mai sus se aplicau nu doar Puterilor Aliate și Asociate, ci și tuturor statelor membre ale Societății Națiunilor. Tratatul Minorităților trebuia semnat împreună cu Tratatul de Pace cu Austria, aceste două acte internaționale urmând să intre în vigoare împreună și în același timp, iar instrumentele de ratificare trebuiau depuse la Paris.
Nicolae Mișu, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Londra și la Conferința de Pace și Alexandru Vaida-Voevod, ministru fără portofoliul și delegat la Conferința de Pace, au semnat, la 9 decembrie 1919, ambele tratate ca repezentanți al regelui României, Ferdinand I.
Legea prin care guvernul este autorizat a ratifica și a face să se execute tratatul de pace împreună cu anexele lui, încheiat de Puterile Aliate și Asociate cu Austria, în Saint Germain, la 10 septembrie 1919, AMAE
Legea din 30 august 1920 prin care, după votarea de către Corpurile legiuitoare, regele Ferdinand I cere guvernului să pună în aplicare Tratatul de pace încheiat între Puterile Aliate și Asociate și Austria, la Saint Germain en Laye, la 10 septembrie 1919 și Tratatul asupra minorităților semnat la Paris la 9 decembrie 1919, AMAE
Depunerea instrumentelor de ratificare a Tratatului de Pace cu Austria, de la Saint Germain en Laye, de către ministrul României la Paris, 4 septembrie 1920 , AMAE
Instrumentele de ratificare ale Tratatului între Principalele Puteri Aliate și Asociate și România în problema minorităților depuse la Paris la 4 septembrie 1920, AMAE
