România primea prin Tratatul de la Neuilly reparații de la statul bulgar, care, în perioada ocupației, jefuise Dobrogea și nu numai, despăgubiri ce însemnau animale: tauri, vaci de lapte, cai, oi – mare parte luate din teritoriul românesc -, cărbune, lemn, locomotive, dar și sume de bani.
În lunile septembrie-octombrie 1919, în care s-a negociat tratatul cu Bulgaria, Marile Puteri au făcut presiuni asupra delegației române, dar și asupra guvernului român, legând semnarea tratatului cu Bulgaria de cel cu Austria și de Tratatul minorităților, care nu fuseseră semnate de către Ion I.C. Brătianu la 10 septembrie 1919, nici de un alt reprezentant al României.
Pe 15 noiembrie, Consiliul Suprem dă un ultimatum în termeni duri statului român, ce era somat să semneze „fără discuții, fără rezerve și fără condiții” Tratatul cu Austria și Tratatul minorităților, altfel nu va semna nici tratatul cu Bulgaria, aflat în stadiul final. Guvernul Văitoianu refuză să dea curs ultimatumului și răspunde că acesta nu era în spiritul alianței din 1916, protestele românești fiind legate nu de respectarea drepturilor minorităților, pe care statul român o afirma, ci de posibile ingerințe ale altor state în problemele interne ale Regatului Român.
În urma acestor divergențe majore, guvernul Văitoianu cădea la 30 noiembrie, iar România cerea un nou răgaz pentru semnare, până la numirea unui nou cabinet . La 1 decembrie 1919 era numit guvernul condus de către Alexandru Vaida-Voevod, guvern care trebuia să deblocheze situația și să ajungă la un compromis cu Cei Patru.