Acordat militarilor şi civililor pentru servicii deosebite aduse Statului Român.

Instituit definitiv de Carol I, în 1877, cu cinci grade: Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce. La gradul de Comandor, crucea din metal smălţuit are 50 mm.

Emis la 15 decembrie 1916. Semnat de Ministrul de Război, Vintilă Brătianu.

Născut la 14 aprilie 1864, la Ismail, Arthur Văitoianu a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Artilerie şi Geniu din Capitală, în 1884 şi Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu, doi ani mai târziu.

În 1915 era deja general de Brigadă, doi ani mai târziu fiind general de Divizie, iar în 1918 general de Corp de Armată.

În perioada august – septembrie 1916 se afla în fruntea Diviziei X Infanterie. A condus apoi Grupul de Armate „Prahova”, Corpurile 1, 2 şi 4 Armată. Din februarie până în iunie 1918 s-a aflat în fruntea Armatei a II-a Române.

La intrarea României în război, a acţionat pe fronturile de la Dunăre şi din Carpaţi.

A participat la bătălia de la Flămânda (18 septembrie /           1 octombrie – 22 septembrie / 5 octombrie). În septembrie 1916 a fost transferat pe Valea Prahova, unde a apărat sectorul aflat între Cota 1130 şi Vama Strunga.

„Grupul Prahova” condus de el a rezistat atacurilor germane cât a putut de mult.

A luat parte, apoi, la luptele din Valea Timişului, Râşnov, Predeal, Azuga.

Datorită lui şi a armatei în fruntea căreia se afla, forţele germane şi austro – ungare au fost oprite pe Valea Prahovei.

În timpul luptelor de la Mărăşti, au silit inamicul să se retragă. Între 26 iulie / 8 august – 9 / 22 august 1917 s-a acoperit de glorie la Valea Slănicului, Dealul Caşin, Răchitaşul Mic. La fel au stat lucrurile şi în cazul bătăliei de la Cireşoaia (28 august /              10 septembrie – 30 august / 12 septembrie), menţinând Armata Română pe înălţimile ce dominau Văile Oituzului şi Slănicului.