Problema optanților a reprezentat un alt capitol al al disputelor diplomatice interbelice dintre România și Ungaria, dar și al relațiilor Ungariei cu Cehoslovacia și Iugoslavia. Pledoariile lui Nicolae Titulescu, în procesele optanților unguri, la Societatea Națiunilor au rămas în istorie, iar problema a fost rezolvată în anul 1930 prin semnarea Convenției de la Paris din 28 aprilie 1930, când se crea un Fond Agrar pentru plata optanților unguri, fond format din renta de împroprietărire depusă de România, Cehoslovacia și Iugoslavia la dispoziția optanților unguri, la care s-au adăugat creanțele datorate de Ungaria, Marilor Puteri, Anglia, Franța, Italia, Belgia, Portugalia şi Japonia pe care aceste state le-au cedat Fondului Agrar.
Marile realizări ale acestui exercițiu diplomatic ,Conferința de Pace de la Paris, s-au păstrat și, în viziunea noastră, sunt: reglementarea, pentru prima dată în istorie, a ideii de stat național realizat prin voința unei anumite națiuni, idee ce va fi preluată după cel de-al Doilea Război Mondial și pe alte continente, ducând la apariția statelor naționale în Africa și Asia; statuarea internațională a dispariției imperiilor multinaționale, imperii bazate pe organizare vetustă, cvasi-medievală și total neconformă, din punct de vedere democratic, cu secolul al XX-lea, state alcătuite din națiuni privilegiate și națiuni fără vreun drept; recunoașterea prin tratate internaționale a noilor state naționale, în cazul românesc, a întregirii Regatului Român cu teritoriile învecinate locuite de către români.
Cu toate compromisurile făcute de noile state în cadrul conferinței, rămânerea în vigoare timp de 100 de ani a acestor acte internaționale, negociate la Paris după Marele Război, demonstrează viabilitatea deciziilor luate în cadrul conferinței. Tratatele de Pace din 1919 și 1920 sunt acte internaționale pe care s-a sprijinit structura europeană din ultimul veac, inclusiv organizarea, în mai multe etape, a Uniunii Europene.
Cu toate divergențele, disensiunile, gafele, lipsa de claritate dovedite în timpul Conferinței de Pace de la Paris, Cei Patru au încercat și, parțial, au reușit să creeze o nouă lume, care să se bazeze pe Tratatele de Pace redactate și semnate, devenite parte fundamentală a dreptului internațional în 1920 și rămase astfel 100 de ani după. Un nou război mondial și ofensiva comunistă, care a ocupat și transformat Europa Centrală și de Sud-Est, au distrus doar o parte a Tratatelor, distrugeri ce au fost reversibile, unele după încheierea războiului, altele după căderea regimurilor comuniste.
A transpune victoria armată într-o stabilizare a Europei și a statelor vechi și noi s-a dovedit a fi mult mai greu de realizat decât a duce un război, dar cei 100 de ani trecuți de la conferință demonstrează, în anul 2020, viabilitatea organizării europene realizate în cadrul Conferinței de Pace de la Paris.